N-aș putea putea să scriu cum scriu alții. Mereu trăiesc cu impresia că dacă aș scrie ceva despre mine ar fi echivalentul unei autoanulări a sinelui meu. Pot să îți argumentez la modul carismatic și seducător ideea de bine la Platon și să glorific anumite perspective filozofice dar la finalul zilei tot mă voi întoarce către mine și îmi voi spune că nu e o. k. De ce? De fiecare dată când sunt eu cu ideile mele în fața unei bucăți de hârtie sau în cel mai fericit caz în fața unui PC totul dispare. Un profesor îmi explica că atunci când spiritul se obiectivează în scris omul nu ajunge niciodată să transmită inițial ceea ce ar fi avut de gând. So again nu am ce spune în fața unui coli albe de hârtie, în fața unei pagini simple de blog deși poate aș avea multe de spus. Mai degrabă îți povestesc despre alții ca orice om mediocru decât să îți spun ce cred eu despre mine. Nu vin aceste gânduri ca urmare a unor reflecții morbide asupra eului meu sau ca urmare a unei analize freudiană asupra unei instanțe neexistente din psihicul meu ci ele survin pur și simplu din nopțile nedormite și tulburate de griji. Fiind profesor am mereu de a face cu diverse lucrări, eseu, studii comparative chiar și creații personale cu inserții filozofice și mă minunez de faptul că ei pot realiza un lucru atât de simplu, coerent, inteligibil pe care din păcate eu nu îl pot face sau cel puțin nu mă imaginez făcându-l. În schimb ce pot face eu este să îi pot îndruma cu un ochi critic, poate prea critic, în realizarea temele lor. Sincer îi invidiez dar nu în sensul rău al cuvântului, ci pentru că pot face acest lucru elementar mai bine decât mine, se pot exprima liber și pot vedea lucrurile altfel decât le-am văzut eu la vârsta lor. Aș vrea să am aceeași capacitatea de a transforma cuvintele în forme, imagini, idei, valori. Dar iarăși îmi spun că nu sunt vrednică de muza scrisului iar ceea ce a aparținut mie a fost desenul. Poate avea dreptate cine mi-a spus, că scrisul its not my thing. Deși văd lumea în imagini nu o pot traduce în cuvintele mele iar bucată de hârtie îmi cere cuvinte și nu imagini.
eu-azi-si-maine
miercuri, 30 octombrie 2013
vineri, 25 octombrie 2013
vineri, 27 septembrie 2013
Ce inseamna e-book reader?
De minunata mea zi de naștere, mai ales cu ocazia împlinirii a 30 de anișori, mi-am cumpărat un mititel e-book reader marca Kindle Wi-Fi negru vezi aici.
Frumușel și mic mi s-a părut o achiziție super bună mai ales că în perioada aceia era la promotie și am dat vreo 330 de lei la emag showroom din Galați. Desigur nu pot să îl iau la serviciu la mine că să citesc într-o pauză pentru că nu aș vrea să par arogantă prin simplul fapt că îl am. Dar sincer mă servește foarte bine. Pot să citesc ce carte vreau eu începând de la cărți pentru copiii până la cele necesare uzului didactic. Și in plus nu mai dau o mică avere pe cărți în comparație cu salariul meu de profesor așa cum am pățit-o în cazul Cronicile Vampirilor Sudului de Charlaine Harris vol. 1-10, și altele deasemenea. Într-adevăr nu pot găsi totul pe formatul electronic, dar cel puțin autorii first-hand pot să îi găsesc. Acum nu pot decât să sper ca Amazon își va extinde spectrul peste cărțile electronice în limba română. Dar cred că voi rămâne cu ideea de speranță.
Frumușel și mic mi s-a părut o achiziție super bună mai ales că în perioada aceia era la promotie și am dat vreo 330 de lei la emag showroom din Galați. Desigur nu pot să îl iau la serviciu la mine că să citesc într-o pauză pentru că nu aș vrea să par arogantă prin simplul fapt că îl am. Dar sincer mă servește foarte bine. Pot să citesc ce carte vreau eu începând de la cărți pentru copiii până la cele necesare uzului didactic. Și in plus nu mai dau o mică avere pe cărți în comparație cu salariul meu de profesor așa cum am pățit-o în cazul Cronicile Vampirilor Sudului de Charlaine Harris vol. 1-10, și altele deasemenea. Într-adevăr nu pot găsi totul pe formatul electronic, dar cel puțin autorii first-hand pot să îi găsesc. Acum nu pot decât să sper ca Amazon își va extinde spectrul peste cărțile electronice în limba română. Dar cred că voi rămâne cu ideea de speranță.
joi, 27 iunie 2013
joi, 7 februarie 2013
Top K-Pop
Nu am început să ascult k-pop atunci când a început nebunia cu Psy Gagnam Style. Ci datorită serialului Giuvaierul Palatului am ajuns să cunosc artiștii coreeni și în cele din urmă muzicieni coreeni. Primul meu contact legat de k-pop a fost printr-o întamplare. Acum 5 ani urmăream intens un anime Ao no Exorcist. Melodia de la finalul episoadelor era in japoneza dar îmi plăcea foarte mult deși nu înțelegeam o iotă. Am vizualizat pe youtube videoclipul celor de la 2PM și uite așa am ajuns să îi cunosc. După un periplu în lumea j-pop, j-rock al formației KAT -TUN am dat peste un video făcut de un user care făcea o comparație între ei și Big Bang. E și de aici totul este poveste. Am rămas impresionată de aceștia din urmă. Mai ales la scenele din concertele lor și la melodiilor lor care sună mai bine decât cele americane. SHInee, Beast, Big Bang, 2ne1, Superjunior, BAP, Secret, U-KISS și în cele din urmă Infinite au rămas favoritele mele. Nu sunt cine știe ce mare fan al acestora dar îmi plac melodiilor mai ceva ceva decât cele din propria mea țară. Faptul că muncesc pentru ca totul să fie perfect atât în dans și muzică mă determină să cred că natura umană rezervă multe surprize. Nu pot să nu fiu uluită de execuția coregrafiei, a melodiilor s.a.m.d. După ce am ascult o serie de melodii am remarcat că sunt fixate pe câteva formații U-KISS, Infinite, BAP și Big Bang. Pe deasupra trebuie să meționez că i-am votat în draci pe contul meu de twitter pe Big Bang pentru a lua premiul de la MTV European Act.
So ...thats all folks..
So ...thats all folks..
luni, 29 noiembrie 2010
birocratia
Cat de idioata si inutila poate fi birocratia asta cu formularele ei cu tot.Azi am vazut cat de inutile sunt ghiseurile primariei și cel putin al spatiului locativ.Azi ma duc sa depun actele la registratura (ca in fiecare an ) pentru dosarul ANL pentru locuinta.Frumos si bine pana ma duc la registratura unde vorbesc frumos si intreb,ca orice om care are nevoie de informatiii, ce acte am nevoie sa depun la dosar si care sunt formulare de completare a dosarului ANL. Doamna de acolo...reformulez hoasca de acolo de la ghiseu neavand chef de mine asa cum are chef mama sa ma bata imi spune sa ma duc pe la ghiseu pentru spatii locativ(asta nu am mai auzit-o) si sa vad acolo ce imi cere. Bun ! Ana a mea se duce la ghiseul pentru .... s.a.m.d si ce crezi acolo: nici nu se uita pe actele pe care i le var in fata si imi replica ca trebuie sa o plec la registratura sa depun actele acolo.Super ! Oare de cate ori trebuie sa ma plimb eu printre cladiri si ghiseu .Imi iau talpasita si ma duc inapoi la registratura si completez formulare necesare. Cand se apuca sotul meu sa le compleze pe o masa din fata registraturii o idioata de gardiana,era si blonda pe deasupra, ne spune sa ne ducem la o alta masa ca (probabil alta care nu avea chef de noi) sa completam formularul.Insa mie mi se cam facuse lehamite de ei si le-am comentat in sensul ironic pentru toata plimbarea care am facut-o pentru idiotenia altora.Nu e de mirare ca ar trebui posturile lor sa fie reduse.La ce bine isi fac treaba cred si eu de ce ursul nu are coada.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)