N-aș putea...

N-aș putea putea să scriu cum scriu alții. Mereu trăiesc cu impresia că dacă aș scrie ceva despre mine ar fi echivalentul unei autoanulări a sinelui meu. Pot să îți argumentez la modul carismatic și seducător ideea de bine la Platon și să glorific anumite perspective  filozofice dar  la finalul zilei tot mă voi întoarce către mine și îmi voi spune că nu e o. k. De ce? De fiecare dată când sunt eu cu ideile mele în fața unei bucăți de hârtie sau în cel mai fericit caz în fața unui PC totul dispare. Un profesor îmi explica că atunci când spiritul se obiectivează în scris omul nu ajunge niciodată să transmită inițial ceea ce ar fi avut de gând. So again nu am ce spune în fața unui coli albe de hârtie, în fața unei pagini simple de blog deși poate aș avea multe de spus. Mai degrabă îți povestesc despre alții ca orice om mediocru decât să îți spun ce cred eu despre mine. Nu vin aceste gânduri ca urmare a unor reflecții morbide asupra eului meu sau ca urmare a unei analize freudiană asupra unei instanțe neexistente din psihicul meu ci ele survin pur și simplu din nopțile nedormite și tulburate de griji. Fiind profesor am mereu de a face cu diverse lucrări, eseu, studii comparative chiar și creații personale cu inserții filozofice și mă minunez de faptul că ei pot realiza un lucru atât de simplu, coerent, inteligibil pe care din păcate eu nu îl pot face sau cel puțin nu mă imaginez făcându-l. În schimb ce pot face eu este să îi pot îndruma cu un ochi critic, poate prea critic, în realizarea temele lor. Sincer îi invidiez dar nu în sensul rău al cuvântului, ci pentru că pot face acest lucru elementar  mai bine decât mine, se pot exprima liber și pot vedea lucrurile altfel decât le-am văzut eu la vârsta lor. Aș vrea să am aceeași capacitatea de a transforma cuvintele în forme, imagini, idei, valori. Dar iarăși îmi spun că nu sunt vrednică de muza scrisului iar ceea ce a aparținut mie a fost  desenul. Poate avea dreptate cine mi-a spus, că scrisul its not my thing. Deși văd lumea în imagini nu o pot traduce în cuvintele mele iar bucată de hârtie îmi cere cuvinte și nu imagini.